PROLOG
Când auzi renaștere, la ce te gândești prima dată? Probabil la orice numai la un pheonix nu.
Nici eu nu mă gândeam la asta acum trei ani când am primit această întrebare.
Pheonixul Sângelui? Ce-ți transmite acest nume? a continuat așa numitul meu prieten.
Auzisem de el, o persoană influentă deși recent apărută în Michigan, o umbră care provoacă victimă după victimă pe străzile întunecate din Detroit, cineva care poate fi chiar în fața ta.
Sau cineva care poți fi chiar tu.
— Sper că nu ai chef de ravagii, abia ce te-ai refăcut.
Nu aveam să fac ravagii, aveam să aduc potopul. Asemeni numelui și identității a căror povară o căram.
Ca să fi pheonix, trebuie să devi foc și să renaști din cenușă.
Vorbe poetice, demne de filozofi, dar nu mă surprindea, prietenul meu era adeptul lor. Nu înțelegeai niciodată ce se ascundea cu adevărat în spatele cuvintelor.
Iar eu am râs, mă amuza modul în care vedea viața, pentru el totul avea un timp anume, timp pe care susținea el, îl controlează după bunul plac, căci asta fac cei puternici.
— Știi că e timpul, nu-i așa? Timpul să mergi mai departe.
E timpul, timpul să ne ranaștem amândoi amice. Tu ca Pheonixul Sângelui, iar eu să redevin Kali Black.
Și atunci am înțeles, toate aluziile lui, erau mai mult decât adevărate. El chiar deținea acea putere despre care tot vorbea cu atâta admirație.
Pe mâinile lui, chiar a curs sângele victimelor nevinovate.
— Mă asculți măcar? pocnește din degete fratele meu urmând să mă trezească la realitate.
Eram acasă acum, eram bine și în siguranță, dar nu eram împăcat.
Pentru că singura emoție mai fierbinte decât focul, era setea continuă de răzbunare.
— Vorbim mai târziu, vreau să fiu singur, mă scuz urmând să merg în camera mea.
Știu că eram un nesimțit de zile mari, a stat cu mine din spital în spital lăsându-și viața personală deoparte și probabil ar trebui să îi pup și tălpile la cât a făcut pentru mine.
Dar nu simțeam să vorbesc, voiam să-mi amintesc minut cu minut acea zi ca să nu uit pentru ce am luptat atât.
Mulțumesc pentru tot, că m-ai urmat, că ai fost aici la fiecare pas, dar așa e viața, fiecare luptă pentru propria soartă.
Un adio retoric, credeam eu, dar nu a fost așa. Să-l urmez la acea fabrică veche de narcotice a fost greșeala mea.
Să mă trădeze a fost alegerea lui.
Și a plecat, a lăsat focul să-mi fie mentor, iar el a ieșit de acolo ca un om liber.
Aproape un an de comă și recuperare a trecut pe nesimțite comparativ cu acele clipe care păreau că nu mai aveau de gând să se mai termine.
Kali m-a transformat atunci, atât sufletește cât și fizic, arsurile și amintirile aveau să mă urmeze.
Până la ultima suflare.
Așa a dispărut mezinul familiei Falcon. A ars într-o seară răcoroasă de august.
El și-a trăit viața, iar eu i-am preluat fară voia mea osânda.
Și aș fi vrut să mor, să distrug Pheonixul Sângelui definitiv. Dar ar fi fost prea simplu, n-aș fi putut pleca împăcat.
Așa c-am rămas, m-am ridicat și mi-am deschis aripile. Mi-am acoperit trupul atins de iad cu un hanorac iar fața cu o mască .
Kali Black mi-a distrus cei mai frumoși ani de viață.
Iar eu i-o voi distruge pe toată. Voi deveni ceea ce el nu a putut fi până la capăt.
Pheonixul Sângelui.
