Prelog
Urletul era din ce în ce mai intens se apropia din ce în ce mai tare iar puterile mă părăseau, singurul sunet de care nu îmi era frică și care nu îmi trezea un sentiment ciudat era cel al frunzelor care din păcate erau zdrobite sub picioarele mele singurul meu martor era luna. mare, cuprinzătoare care parcă îmi spunea să nu mă tem și că totul va fi în regulă dar parcă nu o puteam crede, ea doar lumina pădurea în care silueta mea dansa acum dansul morții cred că inima trebuia să îmi sără până acum de o mie de ori din piept. de asemenea ăsta era și singurul sunet pe care îl mai puteam auzi în afara urletului și al plânsetelor de jale acestea aparținând frunzelor pe care nu le- am putut cruța în timp ce, coregrafia acestui dans mortal devenea din ce în ce mai intensă singurul lucru la care puteam să mă gândesc era că l-am dezamăgit, și că semăn din ce în ce mai mult cu ei deși nu voiam să admit asta.
