1 Barul
Numele meu este Artemis, am 18 ani și o viață destul de anostă aș putea spune.
Sunt doar o adoleșcenta, o liciancă obijnuită dacă ar fi sa întrebați lumea. Mereu am avut multe vise, multe dintre ele inspirându-se din tonele de carti pe care obijnuiesc sa le citesc. Multe carti romantice in care ea isi gaseste alesul si traiesc fericiti. Ei bine in viata normala nu e totul asa usor. Desi visam de mica sa imi gasesc fericirea. Multe dintre colegele mele au trecut de primul pas intr-o relatie unele chiar au ramas insarcinate si au avortat. Din punctul asta de vedere sunt o ciudata pentru majoritatea persoanelor, dar eu imi doresc sa il gasesc pe cel ales care nu o sa ma oblige. Multi imi spun ca visez, nu o sa se intample sau chiar daca s-ar intampla m-ar parasi, tocilara care e cu capul in carti nu ar putea niciodata sa isi gaseasca un barbat adevarat. Eu totusi inca sper ca el va veni candva....
-Artemis! cea care ma striga este prietena mea,Nicole, este genul de fata petrecareata care isi traieste viata exact asa cum si-o doreste.
-Ce s-a intamplat Nicole?
-Ai auzit vestile?
-Ce vesti?
-O sa se organizeze un bal, ai putea canta ar fi super...
-Nicole! Nu urla...sti bine ca nu imi place sa stie lumea...
-Artemis, ai o voce nemaiintalnita. Esti unica!
-Nu sunt, sunt doar o simpla fata.
-Termina cu asta. Esti mult mai mult de atat. Si o sa canti la bal.
-Dar de ce?
-Pentru ca trebuie, ai un talent! Nu-l tine ascuns. Elibereaza tot ce simti. Scrii atat de mult cantece, povesti, citesti carti. Te descurci cu orice. Ai incredere in mine. O sa fi minunata.
-Si daca nu o sa iasa bine? Sti ce parere au toti despre mine. O ciudata...
-Nu conteaza ce cred ei. Conteaza ca tu sti cine esti, asta e important!
-Multumesc, Nicole!
-Oricand! O sa te ajut sa te pregatesti!
-Sa ma pregatesc? De ce?
-Pai balul e peste o saptamana. Surprizaaa!
-Cum? De ce nu mi-ai zis de la inceput?
-Pentru ca stiam ca o sa refuzi. Acum hai!
-Nu pot mai am o ora, iar dupa trebuie sa merg la tata nu se simte prea bine.
-Artemis, te-ai gandit la propunerea mea?
-M-am gandit si nu stiu. Nu cred ca o sa accept. Nu e locul meu acolo.
-Dar ai nevoie de bani. Tatal tau v-a muri, transplantul este scump.
-Stiu Nicole, dar nu voi lucra acolo.
-Doar dute prima data sa vezi daca iti place vin si eu cu tine.
-Nu stiu ce sa zic...
-Iti promit ca no sa se intample nimic. Am incredere in baiatul care e barman acolo, e un foarte bun prieten cu mine. Si in plus spune ca seful lui e un om foarte de treaba desi nu l-a vazut niciodata.
-Cum?
-Asa, cand merge acolo poarta o masca. Nu-l recunoaste nimeni. Nici angajatii lui nu il cunosc.
-Si cum ai vrea sa ma duc acolo daca nu imi cunosc nici seful?
-Asa, o sa vin cu tine. Mergem in seara asta. O sa fie bine. Barul nu e asa de rau si nu e ca un bar obisnuit. Se respecta ce clienti intra.
-Nu stiu Nicole. Parca tot nu sunt asa de sigura...
-O sa iti schimbi parerea cand o sa ajungi acolo. Tatal tau are nevoie de transplant si mult timp nu mai este...
-Bine, o sa o fac! Doar vreau sa trec pe la el prima data. El ma asteapta.
-Sa vin cu tine?
-Nu, o sa te sun sa vi la mine inainte sa plecam la bar.
-Bine. Ne vedem.
-Pa
-Pa
Si uite asa am ramas singura pe hol indreptanduma spre ora, in timp ce ma gandeam daca e bine ce fac. Tata are nevoie de transplant urgent, nu am bani suficienti. Singura solutie e sa devin animatoare. Desi nu-mi place, mama a fost o animatoare pentru un om foarte bogat. Asa au ajuns parintii mei sa se desparta. Eu am ramas cu tata dar de ea nu am mai auzit. Iar eu sa ajung animatoare, nu o sa ii calc pe urme. Vreau doar ca tata sa fie bine. Orice ar fi.
Dupa o ora
Am ajuns intr-un final la tata, matusa Mary ma intampina in usa. Ea este sora tatalui meu, o cheama Martha dar ii place sa i se spuna Mary.
-Matusa Mary!
-Artemis, draga mea. Ma bucur ca ai ajuns. Tatal tau a adormit si-a luat medicamentele.
-Am inteles, cum se simte?
-Slabit scumpo... Are nevoie de transplant.
-Stiu...
-Mi-a spus sa iti spun ca te iubeste. Se gandea ca poate adoarme inainte sa ajungi.
-De ce sa imi spuna asa dintr-o data? Matusa!
-Of Doamne!...
Am fugit pe scari spre camera lui sariind cate 2 trepte. Nu mai aveam nimic altceva in minte decat s a ajung la el sa vad ca e bine.
Ajunsa in fata camerei lui nici n-am mai batut la usa, am trantit usa si l-am vazut pe pat. Aparatele la care era conectat au inceput sa bipaie puternic.
-Matusa!!!
-O sa il resuscitez! Artemis!
A inceput sa il resusciteze, odata cu inima lui si a mea se stingea. Dupa mai multe incercari si-a revenit. S-a trezit si s-a uitat la mine.
-Artemis!
-Tata...
-Imi pare rau iubito....
-Mie imi pare rau tata...
M-am decis! Orice ar fi! O sa ma angajez acolo. Nu mai pot lasa aceasta scena sa se mai repete....
Ajunsa acasa o vad pe Nicole in fata casei mele.
-Artemis, ce sa intamplat? Esti plansa scumpo...
-Era sa il pierd Nicole, nu pot lasa asta sa se mai repete! O sa ma angajez. Am nevoie de bani pentru el orice ar fi!
-Bun, o sa vin cu tine. Hai sa te pregatim!
Ajunse sus in camera mea n-am vrut sa ma dezbrac prea mult. Am luat pe mine un tricou ce imi ajunge pana la buric si o perece de blugi scurti albastri, parul mi l-am lasat desprins ajungandu-mi pana la fund. Parul meu șaten este foarte lung, nu l-am taiat niciodata si a crescut destul de mult.
Ajunsa in fata barului aveam destul de multe emotii. Ajuns in pragul usii de la intrare nu m-a imbatat mirosul de alcool specific la care ma asteptam ci un miros de portocale.
Un barbat inalt vine spre noi si ne intampina cu un zambet.
-Buna, eu sunt Mario ma cam ocup cu ce e pe aici in lipsa sefului. Ce fac doua domnisoare pe aici?
-Am venit pentru post...
-Ioi, care dintre voi?
-Eu...
-Cum te cheama draguta?
-Artemis...
-N-am mai auzit un asa nume.
-E special. Eu sunt Nicole!
-Buna, Nicole! Te rog Artemis urca sus pe scena si fa ce sti tu mai bine.
Muzica rasuna foarte tare, m-am urcat sus pe scena si am incercat sa dansez cum puteam. Am putut sa o vad pe Nicole intr-un colt cu Mario. Desi Mario s-a retras la o masa langa un barbat. Acesta ia spus ceva si printr-o miscare a capului am putut observa ca toti oameni din bar au disparut ramanand doar eu, Nicole, Mario si baiatul de la masa care se uita la mine.
Dintr-un moment de neatentie dupa ce ni s-au intersectat priviriile, m-am impiedicat si am cazut. Nu m-am lovit rau, doar mi-am simtit piciorul putin amortit.
-O Doamne, Artemis esti bine?
Nicole a venit spre mine speriata, am putut observa ca baiatul s-a ridicat de la masa dar nu a inaintat. S-a dus spre Mario si ia spus ceva la ureche, dupa retragandu-se in una dintre sutele de camere de sus.
-Sunt bine Nicole.
-Haide. O sa te duc pe o canapea. Trebuie sa ne uitam la piciorul ala.
-Multumesc,domnule...
-Spune-mi Mario, nu sunt asa batran.
-Imi cer scuze, nu am zis ca esti batran...
-Vai prostuta esti...asta iubeste el la tine. Hai sa tratam piciorul.
,,Iubeste el la tine" nu intelegeam la ce se refera. Despre cine era vorba... si cine ma iubeste?
-Piciorul tau este bine, nu e rupt doar luxat. Si apropo esti angajata. Dupa ce ti se vindeca piciorul te asteptam sa incepi.
Si cu aceste vorbe Mario se face nevazut. Nu-mi vine sa cred ca am fost acceptata. O sa pot sa imi salvez tatal.
-Nicole am reusit. O sa pot sa il salvez...
-Ti-am zis ca o sa reusesti!
-Iti multumesc.
-Esti minunata. Hai sa mergem acasa. Trebuie sa te odihnesti.
-Nicole?
-Da?
-Baiatul acela de pe canapea cine era?
-Nu stiu. Din cate am vazut este prieten cu Mario.
-Am vazut si eu. Dar mi se pare ciudat. Cum a vorbit el cu Mario au disparut toti oamenii.
-Am vazut. A fost ciudat.
-Da...
Ma intrebam, oare cine e baiatul asta? De unde atata putere? Eram foarte curioasa cine este.... Si voi afla. Prea tare ni s-au intersectat priviriile si am simtit ceva in stomac in acel moment...
