Prolog

— Derek, fiule, nu face ceva ce o să regreți! îi vorbește tata.
Iubitul meu stătea drept, cu ochii ațintiți pe mine și cu pistolul îndreptat către ei, gata să îi omoare. Intrase ca un vârtej în casa noastră, fără să mai bată la ușă sau să îmi trimită un mesaj și se postase în fața mea fiind pregătit să mă lovească.
Părinții mei stăteau liniștiți pe canapeaua din camera de zi până ce au auzit zgomotul provocat de noi. Ne certam pentru prima oară si nu avea să iasă bine.
— Nu mă luați pe mine cu „fiule” ! Fata voastră e o zdreanță. M-a înșelat cu Oliver, și-a bătut joc de sentimentele mele!
Și mi-am dat seama că Derek s-a transformat în cu totul altă persoană. Nu îndrăznea să ridice tonul la mine, darămite să mă jignească.
— Stai, nu te-am înșelat! Nu ți-aș putea face asta, Derek! am rostit ușor.
Eram neobișnuit de calmă. Dacă m-ar întreba cineva acum ce simțeam în momentul acela, probabil i-aș răspunde că nimic. Fiecare sentiment dispărea câte puțin, iar în locul lor deveneam eu. Persoana ce sunt în prezent.
— Nu, normal că nu. Mă crezi prost? mă întreabă nervos. Răspunde-mi, mă crezi prost?!
În acel moment îl credeam un dement și jumătate.
— Calmează-te, iubitule! Știi foarte bine că eu și Oliver suntem doar prieteni. Pot jura că Alexander ți-a sp...
Un sunet asurzitor s-a auzit în întreaga cameră înainte de a-mi termina propoziția. A ridicat piedica pistolului, a apăsat pe trăgaci, iar întreg cartușul a fost golit în secunda în care mi-am deschis ochii.
Am auzit gloanțele trecând pe lângă mine și am știut că nu eu am fost ținta lui. Eric era în Manhattan, unde e și acum, distrându-se cu grupul lui de prieteni idioți și arucând banii părinților noștri pe diferite băuturi.
Avea șaptesprezece ani, la fel ca și Sofia, fosta mea prietenă, iar eu eram cea mai mică. Derek era cel mai mare din tot grupul nostru, avea optsprezece ani, împliniți de curând.
— Nu! am strigat, simțind miile de lacrimi care urmau să îmi cadă pe obraji. Ce ai făcut?!
M-am îndreptat către ei, căzând la podea. Derek scăpase pistolul pe jos, aproape de mine, îngrozit de ce tocmai a făcut. A părăsit casa la fel de repede cum a intrat în ea și a dispărut înaintea poliției.
A dispărut din țară.
Apoi țin minte că m-am dus la spitalul unde i-au dus pe ei și unde lucra mama Sofiei, doamna Brenda. Era o femeie cu părul de un castaniu superb, cu tenul deschis și cu niște ochi mai blânzi decât ți-ai putea imagina.
— Scumpa mea, trebuie să fii puternică!
Când mi-a spus asta am știut din start că situația nu e deloc bună.
— Părinții tăi sunt la terapie intensivă, iar șansele ca ei să supraviețuiască sunt minime. Au fost împușcați într-o zonă sensibilă.
Atunci am simțit în sfârșit ceva. Nu puteam respira, mă blocasem și indiferent de Brenda, care încerca să mă liniștească, am clacat. Am murit și am înviat doar pentru a-i răzbuna pe ei.
Pentru că Derek așa cum mi-a intrat în inimă în cele șapte luni, așa a și ieșit din ea într-o secundă. Și nu o să mă ating de el, pentru că ar fi prea ușor. Are slăbiciunile lui, iar spre ghinionul lui, eu le cunosc pe toate.
O să sufere fix în fața lui, terminându-l!










