Chapter 1
M-am trezit într-un pat mole simțind pe burtă o greutate atunci deschid ochii încet ezititând să întorc capul însă simt cum greutatea de pe burtă dispare și aud un Neața rostit aproape de ureche
Iar atunci deși eram stânjenită îmi înfrunt frica și mă înorc complet spund la rândul meu Neața pe un ton timid iar atunci văd zâmbetul fermecător al bărbatului cu care mi-am petrecut noaptea dar după acel neața nevinovat îmi scapă cu viteza luminii un îmi pare rău bărbatul mă privește nedumerit și după câteva secunde mă întreabă pentru ce draga mea? Pentru tot domnule pentru absolut tot mă pregătesc să intru în pământ când acesta îmi sărută încet fruntea obraji nasul și în cele din urmă buzele după aceea îmi ia fața în mâini și privindu-mă în ochii îmi spune nu am pentru ce să te iert iubito mi-am dorit tot dar absolut tot ce s-a întâmplat aseară.