Chapter 1
Pleci în Franța, dar ia cu tine și partea din mine care încă mai credea în iubire
Pentru că după tine nu cred că o să mai pot privi pe cineva fără frică.
Ai apărut în viața mea exact când învățasem să nu mai simt nimic, iar acum pleci de parcă tot ce am trăit a fost doar un capitol pe care îl poți închide ușor.
Știi ce doare cel mai tare, Alex?
Nu faptul că pleci.
Ci faptul că pentru prima dată după ani întregi am vrut să rămână cineva… și persoana aia e chiar tu.
Poate că într-o altă lume timpul ar fi fost de partea noastră.
Poate că într-o altă viață nu mi-ar fi fost atât de frică să te iubesc.
Dar în asta… tot ce pot face e să te privesc plecând și să mă prefac că inima mea nu se rupe odată cu tine.” 🖤
Alex a rămas tăcut câteva secunde.
Privirea lui evita să o întâlnească pe a ei, de parcă dacă ar fi făcut-o, n-ar mai fi avut puterea să plece.
— Crezi că mie nu-mi e greu? a spus încet.
Crezi că nu m-am gândit să renunț la tot doar ca să rămân aici cu tine?
Adina a râs amar, ștergându-și lacrimile cu mâneca hanoracului.
— Dar tot pleci.
Cuvintele ei au lovit mai tare decât orice ceartă pe care o avusese vreodată cu Marcus.
Pentru că veneau de la singura persoană care îl făcea să se simtă… acasă.
Alex s-a apropiat încet de ea.
— Plec pentru patru ani, nu pentru totdeauna.
— Pentru mine e același lucru, Alex…
Oamenii pleacă și nu se mai întorc niciodată la fel.
Vocea i s-a frânt la final, iar el a simțit cum ceva din el se rupe odată cu ea.
Ploua încet afară.
Genul ăla de ploaie liniștită care făcea orașul să pară gol și trist.
Adina stătea în fața lui cu ochii roșii și mâinile tremurând ușor, iar pentru prima dată Alex nu știa ce să spună.
El avea mereu replici.
Mereu găsea o cale să zâmbească, să provoace, să fugă de lucrurile grele.
Dar nu și acum.
Pentru că acum fata pe care o iubea îl privea de parcă plecarea lui era începutul sfârșitului.
— Mi-e frică, a șoptit ea.
Alex a închis ochii o secundă.
— Și mie.
Adina și-a mușcat buza ca să nu plângă din nou.
— Atunci de ce simt că doar eu pierd ceva aici?
El n-a răspuns imediat.
Doar și-a scos lanțul de la gât și i l-a pus în palmă.
— Ca să ai un motiv să mă aștepți.
Adina s-a uitat la obiectul rece dintre degete, apoi la el.
— Și dacă nu pot?
Alex a zâmbit trist.
— Atunci o să mă întorc eu și o să te fac să poți.” 🖤
