În numele cutumei
Share with your friends
Customize readability

În numele cutumei

All Rights Reserved ©

Summary

Un sat în care legile nescrise sunt respectate cu sfinţenie! O familie care îşi sacrifică propria fiică pe altarul unor ambiţii deşarte! Două civilizaţii a căror intersectare înseamnă moarte! O fată pentru care datina şi tradiţia reprezintă un obstacol în calea dezvoltării sociale! Un sacrificiu în numele cutumei şi o lume în care dragostea devine crimă! Nimic nu pare real, dar din păcate aceasta este doar o parte dintr-o poveste de viaţă! Şi, oricât de mult şi-ar dori cineva să schimbe această gaură neagră a societaţii, atât timp cât mentalităţile celor din jurul ei refuză să renunţe la vechile tradiţii, eforturile sale vor fi în zadar. Aici, nu este vorba despre voinţă sau ambiţie ci despre convingerea unei întregi comunităţi să renunţe la valorile şi principiile cu care a trăit până atunci. Şi nu este un lucru simplu! Uneori, nu este de ajuns doar să îţi doreşti ceva, nu este de ajuns să ai curaj şi nici măcar lacrimile şi rugile nu te vor scăpa de infernul în care te-ai născut. Numai atunci când hotărăşti să îţi sacrifici propria persoană, poate că lumea se va schimba, dar câteodată nici macar acest efort nu este de ajuns. O poveste care peste generaţii va fi uitată, iar ororile se vor produce în continuare! Această uitare va avea însă consecinţele ei, pentru că trecutul nu iartă niciodată!

Status
7yrs ago
Chapters
1
Rating
n/a
Age Rating
16+

Prolog

"La urma urmei, ce este omul în natură? Nimic în raport cu infinitul, tot în comparaţie cu neantul, un lucru de mijloc între nimic şi tot. El este infinit de îndepărtat de ambele extreme, iar fiinţa lui nu stă mai aproape de nimicnicia din care este scoasă decât de infinitul în care-i înghiţită.“

(Blaise Pascal, ”Cugetări“)


Şi ne întrebăm cateodată care este rolul omului pe acest pământ! Este oare acela de a se supune mereu, cu capul plecat, în faţa neputinţei sale? Este acela de a îngenunchea la fiecare pas şi de a săruta cu ardoare pământul pe care-l calcă? Sau datoria sa este să se sacrifice pe sine, în numele unor tradiţii şi obiceiuri care nu fac altceva decât să îl conducă spre agonie?

Problematica naturii umane a fost un adevărat mister încă de la începuturi; și, chiar şi acum, după atâtea veacuri, această problemă continuă să fie discutată.

Este adevărat că în trecut nu era o prea mare diferenţă între un om şi un animal. Amândoi vânau pentru a putea supravieţui. Dacă animalele puternice le ucideau pe cele slabe, la fel se întâmpla şi în rândul oamenilor. De-a lungul timpului însă, omul a evoluat, depaşindu-se pe sine. Încetul cu încetul, fiecare om a devenit propriul său stăpân şi şi-a susţinut drepturile pentru libertate.

De fapt, omul este mai mult decât atât. El este o fiinţă vie şi unică mai presus decât orice altceva. Este un infinit de gânduri şi emoţii, iar superioritatea sa este de netăgăduit. Este o persoană unită în cuget şi simţire, şi mai mult decât atât este un amalgam de sentimente.

În plus, cum altcumva ar putea să fie această fiinţă bipedă întru totul superioară? Este adevărat că nu a fost aşa de la început. În istoria umanitaţii au existat şi perioade când omul era privit drept ceva mai puţin decât uman, când singurul lui drept era acela de a se supune. Astfel de exemple pot fi multe, inclusiv sclavia practicată în America de Sud sau opresiunile unor civilizaţii care îşi nedreptăţeau propriul popor. În aceste locuri, nerespectarea drepturilor omului şi clasificarea sa în funcţie de ranguri a devenit oarecum o religie. Civilizaţia trebuia să i se supună, riscând altfel la pedepse grave. Şi măcar dacă ar fi meritat să trăiască chiar şi pentru câteva secunde fericirea supremă! Dar nu, întrucât pedepsele nu erau întotdeauna uşoare, ci cu toate că moartea survenea la sfârșit, cei oropsiţi îndurau chinuri precum arderea pe rug, ştrangularea sau chiar mutilarea. Aceste practici au devenit o tradiţie care ilustra în viziunea celor care o exercitau o adevărată dreptate pe deplin justificată. Se întemeiau în acest fel datini şi obiceiuri care aveau să aibă ecou peste secole dar şi numeroase victime. Crimele împotriva umanităţii au devenit astfel mai mult decât grăitoare şi oriunde au fost aplicate şi indiferent în ce mod, ele răpeau dreptul inalienabil al omului de a fi o persoană. Se spune că tradiţia este cea care deosebeşte popoarele între ele, dar când în numele acesteia se sacrifică vieţi, aceasta nu este decât o crimă.

Şi chiar dacă ai încerca să îi explici omului de atunci că drepturile sale sunt încălcate, rezultatul ar fi întotdeauna nul. Şi cum ar putea fi altfel, când acela nu îşi cunoştea, ba mai mult, nu îşi înţelegea nici măcar propria condiţie umană? Nu cunoştea faptul că viaţa ar putea fi şi altfel, mai dulce şi mai frumoasă. Au existat însă şi oameni care s-au hotărât să încerce a-si schimba destinul, să evadeze din lanţurile în care soarta îi ţinea captivi. Au apărut în acest fel revoluţiile, care, deşi au culminat cu adoptarea unor declaraţii ale drepturilor omului, nu întotdeauna au avut efectul dorit. În pofida faptului că societăţile s-au dezvoltat, cutuma a continuat să reprezinte o lege nescrisă, care avea în cele din urmă să le aducă acolo de unde plecaseră.

Poate că timpul va aduce o schimbare, gândeau unii la momentul respectiv. Şi avuseseră dreptate! În anii care au urmat, umanitatea s-a dezvoltat şi ea, iar oamenii au devenit egali. Li se afirmau drepturile şi libertăţile şi deveneau liberi precum pasărea cerului. Această realitatea avea însă limitele ei, întrucât, undeva, într-un sat din inima Turciei, fetele erau privite precum nişte obiecte grăitoare sau cel mult precum un animal cu suflet. Singurii care aveau drepturi erau barbaţii, dar nu şi ele. Abia dupa ce ajungeau la vârsta bătrâneţii, văduve fiind, puteau să ia controlul asupra familiei. Şi, cu toate că, în tinereţea lor, toate fetele fuseseră persecutate şi obligate să se supună familiei şi mai apoi bărbatului, când dreptul de a persecuta la rândul lor le revenea, îl practicau fară nicio abţinere.

Aceasta este cruda realitate a satului Kirazli, unde opresiunile continuă să aiba loc chiar şi astăzi. Dacă barbaţii de aici au părăsit cel puţin o dată hotarul acestui cătun, fetele nu au făcut-o niciodată. De fapt, niciuna dintre ele nu s-a gândit vreodată să iasă în afara meridianelor acestui loc. Nimeni, cu excepţia lui Ailee, fata căpeteniei satului.

Ailee Dogan era diferită! Îi plăcea mereu să viseze la lucruri imposibile precum acela că ar putea într-o bună zi să meargă în capitală împreună cu tatăl şi fratele ei. Îsi dorea atât de mult să aibă drepturi precum barbaţii, dar niciodată nu îndraznea să le ceară. Stia că dacă ar face asta, însaşi propriul tată ar omorî-o în bătaie. Şi astfel, singurul lucru pe care îl putea face era să spere că într-o bună zi se va întâmpla o minune.

Ca situaţie materială nu îi lipsea nimic. Familia Dogan deţinea arii întregi de pământ, pe care îl cultiva cu orez și se bucura de un prestigiu aparte în comunitate, în calitate de familie conducătoare. Inclusiv maşini şi servitori erau puse la dispoziţia fetei, dar la ce îi foloseau toate acestea când nu avea libertate şi fiecare pas îi era urmărit?

Avea însa o educaţie aleasă, la fel ca şi fratele ei. Citise multe cărti din care a înţeles că există locuri în această lume, în care o fată poate să facă ce îşi doreşte fără să se teamă de o pedeapsă. A citit despre poveşti de iubiri nemuritoare, dar niciodată nu a înţeles cu adevărat acest sentiment. Dar cum ar fi putut să înţeleagă, când fusese învăţată că a iubi un băiat neales de familie este echivalent cu propria condamnare la moarte?

Let Zhao Mei Ren know what you thought about this chapter!

Further Recommendations

The Alpha's Exiled Mate (ON HOLD)

Catherineb83: Story good just would have liked her not to wear a mask

Read Now
Bear Shifter Secrets

tatianne Ingrid: Adorei cada capitulo! parabens

Read Now
The zatorian

lunaartsoul___: I loved the way your story unfolds. The emotional depth and structure made it feel very engaging, almost cinematic at times.I’m someone who enjoys both reading and visual storytelling, and your work really stood out to me. If you’re open to chatting about creative ideas someday, I’d love that.

Read Now
My Blacksmith Savior

apolloavr04: I love it. It's a great story.

Read Now
Going For The Goalie

S.TYTECA: I really enjoyed reading this book! The story was engaging and kept me interested throughout. There were a few minor spelling errors here and there, and some parts felt a little drawn out for my personal taste, but that’s purely subjective. Overall, it was a lovely read, and I genuinely enjoyed the ...

Read Now
Ruthless Lord

susiebear2012: Realy enjoyed this so looking forward to more.great story line hope they can achieve getting away from the kings burden. Truly amazing well written well done.

Read Now
Hit and Run

ZaraPearl: I truly love the story, very intersting and lovely.Sebastian is a great character and yoda ..., all of it , though I expected more at the endingi5 would've been great

Read Now
Rebuilding After Betrayal

Lynne: Very enjoyable short story good characters and they all found love n honesty.

Read Now
The Easter Bunny

Talia Kendrick : Honestly I love the book. Here is how I feel about each character: Detective Kayla is an Idiot, I can't stand this lady and I feel so bad for braelyn and Phoenix because after everything they have been through it makes me angry that they have to go through this again. Sure Phoenix doesn't know about...

Read Now