Prolog
Uneori mă întreb dacă iau decizii bune care mă vor ajuta în viitorul apropiat. De fiecare dată simt cum greșesc, oricât de mult timp mă gândesc la ele. Mă înșel de fiecare dată că totul va fi bine și că nimic rău nu se va întâmpla. De cele mai multe ori simt că sunt o persoană oarbă, care nu vede dincolo de pupila unui ochi, care ascunde atât de multe lucruri, emoții...
Deși încerc să-mi ascund emoțiile de fiecare dată când o persoană mă minte în față, simt cum sufletul meu se destramă, încetul cu încetul, rămânând doar un fir de lumină sufletească. Știu că nu am pe nimeni care se poate numi “ prieten”, dar încerc în fiecare zi să-mi spun că nimeni nu mă merită. Decât să sufăr, trec mai departe ca o fantomă pe lângă persoanele care nu mă plac și mă bârfesc pe la spate .
Încerc să mă ascund prin umbre, în așa fel încât nimeni să nu mă observe, în lumina puternică a soarelui care îmi mângâie fața și părul de culoarea castanelor rumenite.
De curând am întâlnit pe cineva care mi-a schimbat viața radical, care m-a transformat într-o fată nouă. Aceasta a renăscut din propia cenușă, ca o pasăre pheonix.
