Draga inima

Nu demult, intr-o vreme in care cu greu reuseam sa-mi gasesc cuvintele pentru a-mi dezvalui sufletul, ai ridicat o intrebare calda in centrul universului meu: esti sigura? La vremea aceea, cand inca imi taram genunchii prin bancile liceului, am decis ca cel mai corect pentru mine si sufletului meu era sa traiesc! Si am trait!

Am trait fiecare dorinta la o intentisate uriasa! Am cules cu palmele sute de lacrimi! Le-am imbratisat, mi le-am apropiat si le-am adorat crezandu-le pure. Multe dintre ele, draga inima, cu timpul mi-au lasat rani adanci. Rani provocate de artisti de tot felul: cantareti, actori, pictori, dansatori ai timpului.

Nu am gasit niciodata curajul sa plec de langa ei ci din contra, i-am asteptat sa se indeparteze incet dar sigur de mine, eu neavand taria necesara de a-mi lua ” la revedere”. Proasta femeie!

I-am privit cum rand pe rand, fiecare a pasit in centrul fiintei mele subrede, lovind-o, bruscand-o, sarutand-o si rare ori, iubind-o pe de-antregul!

Le-am multumit cand au plecat cu bun simt sau poate cu cearta.Mereu cu cearta!

Le-am zâmbit asigurandu-i ca voi fi bine cand in realitate, in mine plangeai tu! Proasta femeie! Plangeai si urai clipa in care m-am deschis si te-am dezvaluit lasandu-te prada emotiilor si durerii dar vezi tu, draga inima, oamenii, fie ei cum or fi, buni, rai, artisti, sarmani cu duhul sau poate doar imbatati de tineretea momentului, nu au avut nimic mai mult decat lectii pentru noi. Am fost doua copile, poate eu mai mult decat tine caci tu traiai iar eu visam, tu aveai semne de intrebare iar gandul meu alerga pe campii, pe insule in parc, pierdut de realitate. Vezi tu draga inima, lectiile noastre ne-au maturizat poate niciodata din timp!

Ma certi cand ii scriu! Cand omit sa te ascult, sa inteleg cand incerci sa-mi explici ca iar deschid usile si ma las dezvelita, dar draga inima, lasa-ma sa-ti povestesc cum clipele, putine dealtfel langa el, imi aduc implinire si intregire sufleteasca! Lasa-ma sa-ti arat ca de data asta, va fi diferit!Niciodata nu e! Lasa-ma sa am rabdare, atat iti cer! Iti cer un pic de ascultare pentru a rezista! Stiu, vei spune : pai pana cand ? Ei bine, nu stiu! Nu vreau sa stiu! Stiu doar ca in lumea noastra inchipuita, suntem impreuna, acolo departe, poate prea departe pentru a vedea realitatea dar ne iubim! Si Doamne, cata emotie regasesc in jurul nostru, pierduti pe covorul linistit de caldura lumanarii. Cata lumina rasare prin crapaturile uscate ale balconului unde ne-am baut pentru prima oara vinul...acel...vin de casa...vin acasa! Cate am povestit si cate am uitat, cate priviri usor furate s-au revarsat in asternuturile negre din serile de octombrie...

Draga inima! Nu ma judeca! Am incercat! Nu vreau sa-l scot din tine! Nu vreau sa-l alung atunci cand stiu ca doar el ne poate vindeca in sfarsit! Tu inima! Nu-mi spune ca nu ai tremurat la fiecare mangaiere si sarut! Nu-mi spune ca nu te-ai speriat cand ai crezut ca totul s-a terminat! Amandoua am simtit cum lumea ni se naruie printre degete dar am simtit si eternitatea momentului cand ii mangaiam cu atentie chipul!

Tu inima, lasa sa fie acesta ultima deceptie de are sa fie! Las-o acum! Las-o pentru ultima data si las-o sa ne mai faca inca odata sa traim! Sa imbatranim de va fi! Lasa-ne sa ne despartim! Lasa-l sa ma iubeasca acum...in ultimele seri de va vrea! Lasa-l sa se bucure, lasa-i linistea! Lasa-l sa stie ca tu bati pentru el si-atat! Lasa-i pe toti sa ma uite si sa ramana in locurile lor insamantate in tine! Lasa-i sa ne fie lectii si amintiri, lacrimi si trairi! Lasa-i inima si iarta-i! Cateodata..oamenii sunt superficiali si te trateaza astfel chiar si in momentele in care iti torni inima in palmele lor gaurite...Iarta-i inima!

De va fi doar el, oricum nu vor mai conta altii! El ne va vindeca...