24 decembrie 2016

Adesea, ne asezam trupul langa oameni dragi, oameni ce ne acopera inima cu momente speciale. Ne mangaiem sufletul de palmele lor fine lasandu-ne purtati de sclipirea emotiilor ce rare ori ne sunt, poate prea usor dezvaluite in taina. Ne asezam urechile reci pe pieptul celor ce-si controleaza baitaile inimii facandu-ne vulnerabili, dependenti de prezenta lor. Le daruim nu trupul, ci intreaga noastra esenta. Le-o asezam in pragul usii astfel lasandu-i sa ne-o striveasca din nou, noi, iertandu-i cu atata dragoste si usurinta! Ii privim ca pe niste eroi iar “puterile lor”, in secret, ne manipuleaza deciziile. Ne simtim datori de-o suferinta numai pentru a le demonstra ca si noi, la randul nostru, traim! Iata-ma! Sunt vie, colorata, gata de actiune asteptand un semn din partea ta! Iti atarn un bec de lumina in coltul gurii incercand sa-ti anim un zambet, sa te fac cum stiu eu cel mai bine, fericit! Ma privesti si nu intelegi ce-ti cer. Imi spui ca sunt frumoasa si te ascult si-ti multumesc! Esti nu singurul, dar printre putinii barbati din viata mea care, a reusit cumva sa-mi arate mie frumusetea din ochii sai. Pe mine! Iata-ma cum rad si clipesc haotic de fiecare data cand in gandul meu reapare chipul tau. Imi lipseste! Parul tau negru, ochii tai! Ochii tai ce vindecau o lume, verzi sau poate maro, inlacrimati sau poate doar, acei ochi ce ascundeau durere. Chipul tau gingas pe care l-as fi mangaiat o viata! Mainile tale ce pot salva un Univers, pierdute in cerintele prea aspre ale societatii. Bratele tale care au cuprins intelepciunea somnului de dupa-amiaza, acel “somn” petrecut impreuna. Omul din tine,da! De el mi-este poate cel mai dor!

Nu mi-a fost deloc usor sa accept aceasta despartire trupeasca de el. Nu mi-ar fi normal sa continui un astfel de drum in lipsa lui, insa, optiunile mele se raresc pe zi ce trece fortandu-ma sa traiesc cu ce cunosc eu cel mai bine. Cu mine! Cu mine imbatranesc mult prea devreme acceptandu-mi sufletul vulnerabil. Pe zi ce trece, trec si eu, trece si el si odata cu zilele, se sting si sentimetele din noi. Poate asa e cel mai bine?

Nu-mi pot da raspunsuri intrebarilor adresate de-alungul timpului. Tot ce stiu acum, tot ce voi stii de maine incolo va fi numai o pura resemnare! A trecut ura momentul in care m-am simtit abandonata de el! A trecut! Era normal sa treaca! Ea fiind doar furia unui abandon! A trecut si acum ca vad cu atata usurinta detaliile pe care le-am omis intentionat in repetate randuri. Ii pot spuse doar atat: voi reusi!