Flacăra
Aurn își aștepta rândul la nefericita sortare de oameni din orașul său.O moarte ușoara sau o viata de sclav care avea sa fie autentica vieții evreilor din al doilea război, al treilea și al patrulea.
Nu a fost atât de rău pentru cei din al doilea război, au fost omorați de naziști, dar mă sperie ideea de a fi omorât de idioții iștia mizerabili de lângă mine. Probabil ca o sa ma mănânce cum au fost puși sa se mănânce intre ei italienii din al treilea război...totuși e ok sa ma mutilez singur cum au făcut prizonierii drogați de nenorociții de zpini, adică masochistul din mine o acceptă, HAHA! Un ras nesigur si forțat il trezi...
-Haha tu gândești ca ar repeta tehnicile din trecut Aurn?Atât de idiot ești?Fii creativ și sincer cu tine.
-Metodele morții nu ma sperie...,și-a spus Aurn spre el însuși fără nici cea mai mica convingere.
Aurn avea o fire foarte volatila, ca a unui animal stimulat.
-Ești sigur Aurn?De ce iți arde capul?Ai mâinile atât de reci...ți-au amorțit?
-Mori...,brusc vocea din capul sau se pierduse în adâncurile mintii sale, dar încă simțea cum ii ardea fata și în același timp capul.Simțea o flama ce ii devora creierul, ce voia sa iasă dar dacă ar fi făcut-o ar fi devenit una cu acea flama.Poate ca mâinile nu ar arde, poate mâinile sale ar rămâne neatinse de aceasta aura fierbinte,iar lumea ar devini o extensie a percepției lui, el, devenind singura ființă care merita recunoasterea sa... ceva linear, totusi egocentrist... si distructiv.
Aceasta lupta intre vocile din capul lui a fost întrerupta de un jandarm,zpin,de 2 metri înălțime, în armura sa strălucitoare ce aducea a cavaler, unul negru.
Urmatorul in vagoanele dinspre mine! zise jadarmul catre Aurn.Cand se apropie de el, casca neagra și lucioasa a jandarmului era inclinata exact spre el.
-Sper ca nu ai vreun sindrom ciudatule.
-Da, sigur! spuse Aurn cu o întârziere datorata luptei mintale de mai devreme,dar corpul sau ramase nemișcat.Mintea lui a început iar o revolta:
-Te va omora acum, nu iți face speranțe...
-...,nu am chef de tine.
-Draga, eu mereu am, încearcă sa fugi!Vrei sa mori fără sa lupți? Parintii tai au luptat, stii asta?
-Știam ca părintii mei sunt slabi.Nu trebuie sa îmi repeți asta, am fost pregătit de pierderea lor. Pentru el intrarea in revolta era o idiotenie și asa a și fost, cei care s-au revoltat au fost ucisi,rapid..., parintii lui au pregatit revolta și au murit primii, asasinati inainte sa inceapa cu adevarat.
Revolta
- E simplu Liz, o sa organizam marsul in centru. Prin bratele care conecteaza districtele vom merge in sase formatii. Ma rog, nu o sa fim violenti, ideea e sa aratam violent.
Liz se uita ganditoare la sotul ei. Nu avea incredere in el, simtea cum talentul sau se diminuase, isi pierduse modul de a organiza ceva ca atunci cand nu mai reusea sa isi sustina afacerea și a falimentat, dar acum nu poate falimenta.
- Nu stiu, ar trebui sa ne gandim si la Ar, daca murim vom fi cei mai idioti si prosti parinti.
- Sunt de acord cu tine, zise Aurn, renuntand la ascultatul camerei de la usa.
- Am pierdut legaturile cu acel continent, nu stim daca au fost ucisi pentru a fi un exemplu, dar trebuie sa consideram toate variantele. Veti fi exterminati la fel de repede ca acel continent. Aurn vorbea fara a simti vreo emotie care ar fi simtita de orice persoana atunci cand vorbeste de statistica unui posibil masacru...poate oamenii din trecut aveau si ei anumiti oameni fara scrupule. Desigur, daca au murit cu adevarat.
- Daca se afla ca voi sunteti instigatorii va vor asasina inainte de a incepe “revolta” voastra idioata. Suntem o natie tampita facuta pentru a fi fericiti. Nu putem lupta! Aurn simti ceva, era un sentiment de ura asupra stramosilor lui care au distrus ce au construit dar nu tot, suficient ca ceva sa renasca, ceva nou, ceva ce avea sa devina corectarea de care aveau ei nevoie. Cand era prea tarziu, Aurn ii uraste pentru asta, erau niste lasi, “persoane asemenea mustelor”. El era o musca, o musca pe perete, o musca strivita pe perete? Nu, era inca viu, dar era doar o insecta nesemnificativa in acest roi de fiinte nesemnificative. Cat nihilism bazaie in capul sau!?
Ochii sai se uitau cu ura catre Ben, Benschen, tatal sau, apoi la Liz(avea un singur nume), dar si ea se uita in el, in fiinta sa tanara, vazu ura din el si incerca sa ii spuna ca nu mai au de gand sa faca marsul, dar nu putea sa il minta. Ben lua deciziile importante, el domina casa, era cumva invechit fata de noua perceptie a societatii, ca un nazist intr-o societate democrata.
- A, linisteste-te putin! zise Liz cu o privire calda.
- Sunt satul de asta...Aurn pleca. Iesise din casa, care era o replica fidela a locuintelor din anii ’90. Se gandi putin, apoi pleca spre casa lui Pit. Trecuse strada si intra intr-o locuinta putin mai demodata, era casa tovarasului sau.
- Ah, drace! Bine ca esti tu, credeam ca o sa ma prinda maicamea gol, jucandu-ma prist singur, cu tine o sa fie cat se poate de explicabil.
- Da, haide la o tura. Aurn dorea sa uite de parinti, avea nevoie de prist. Era un joc pe ture, in care fecare jucator are diferite decizii de lupta sau civili pe care ii muta in diferite orase pentru economie. Este un joc de razboi.
Anumite emotive nu il lasau pe Aurn sa se duca acasa, nici cand jocul era aproape de final ofensiva esua. Era ceva misterios si puternic. Era ca si cum cineva il tinea legat acolo, la Pit, jucandu-se un joc de masa despre razboi in timp ce zpinii erau conducatorii supremi peste ei, dar inca nu începusera sa arate asta. Cand se intoarse isi gasi parintii unul peste altul, erau morti. Corpurile lor erau nevatamate dar ochii lor erau mistuiti de moarte, pupilele erau dilatate.Ha au fost omorati, stiam ca o sa se intample asta.Ii baga in cate un sac, ii duse in gradina si ii ingropa, revolta trebuia sa inceapa acum 3 minute, probabil a inceput fara Liz si Ben, desigur.
Aurn se intoarse in casa, era calm si docil.
- Ar trebui sa simt ceva, nu? Poate sa plang, ochii au fost inundati de lacrimi inainte de a termina de vorbit, si sa ma descarc,a inceput sa urle,POATE, incepuse sa raga ca un animal turbat, Hahaha! Poate nu ar trebui nici macar sa imi pastrez controlul. A inceput sa urle mai puternic ca inainte, ochii ii inspirau o turbare chioara, animalica. Avea sa distruga tot ce era prin casa, apoi sa se linisteasca si sa planga ca un copil, un copil mare, doar copiii plang, nu-i asa?
Aura ce ardea mai devreme îl înnebunește acum, devenind mai accentuata,dar mâinile erau rezolvate,acum nu le mai simțea din cauza capului.
-Fii sincer!Simt cum arzi mai tare acum.
Imaginea morții lui i se derula prin fata ochilor:
- Moartea e usoara, nu-i asa Ar? Haide, zi daca nu-i asa. Aurn se vedea, era el cand si-a gasit parintii, timpul se derula, iar el se simtea ca un observator, cand termina eul sau de ingropat, lua lopata se puse pe spate si isi trecuse lopata prin gat.
- Usor, nu?
Acum era pe casa si a sarit cu capul inainte. Cazatura a fost anuntata de sunetul oaselor rupte.
- Stiu ca asta a fost banala!
Se arunca in fata unui tren, era imposibil sa se fereasca, da era atat de incet. Trenul nu se apropia, iar el statea in fata lui asteptandu-l blocat in acest timp inghetat, stiind ca va fi mort imediat ce timpul incepe sa curga. Se gandea la moarte cat vedea propria moarte, dar o intrebare facu timpul sa treaca din nou. Daca timpul nu functioneaza, cum pot gandi fara sa treaca timp?! Muri instant, trezindu-se cu un pistol la cap, trase fara vreo remuscare. Simtea cum acele scenarii erau cat se poate de rele in capul lui, dar nu aveau consecinte reale. Asadar continua sa se omoare oarecum relaxant in capul lui.
Fu oprit de o lovitura puternica la cap.Lucrare săvârșita de jandarmul ce își pierdea răbdarea.Îl apucă de gulerul tricoului cu o fata galbena, semăna cu un smiley face, dar avea ochii în x, iar gura era o linie ce se curba de mai multe ori. Fata aducea a drogat intr-un mod ciudat si extrem, o persoana ce nu vede o realitate ci fantezia contopita cu realitate,oare chiar conta ce era real? o persoana ce a ajuns intr-un anume echilibru distructiv, scria Nirvana deasupra fetei galbene.
Purta niște blugi cam plictisitori,nu erau niște blugi atractivi, erau niște blugi pe care i-ar purta o persoana căruia nu ii pasa cum arata...dar purta niste ghete vechi. Probabil erau mai bătrâne decât el,poate aveau mai mult de 16 ani,dar arătau bine pe el.Un slabanog anemic , avea niște maini pe care nu ai fi contat daca te-ar fi tinut in caz ca ai alunecat intr-o prapastie, picioare subțiri și sprintene ce alcătuiau o imagine destul de sfrijită a băiatului, te lăsau sa fii sceptic în legătura cu capacitățile lui fizice, dar îți dădea impresia că poate alerga destul de mult...
Aurn era târât pe podeaua din gara unde avea sa fie pus într-un vagon ce îi asigura o călătorie dus pe o planeta ce aparținea zpinilor,într-un lagăr de munca, desigur.Zpinii erau oameni, oameni cu puteri superioare celorlalte specii de oameni.Erau mai puternici, mai prosti, mai rapizi, mai mari și mai ușor de manipulat, dar aveau o trăsătura asemănătoare unor roboti ce nu ar fi gândit vreodata.
Aurn a inceput sa isi aminteasca diferite lucruri pe care le-a trait in timp ce era tarat.Nu lucrurile la care te gandesti cand ești ingandurat ci anumite amintiri care au fost iluzii ca moartea imaginara a familiei lui de care nu a mai putut sa scape o perioada.Mereu cand ii vedea vii un nou scenariu ii venea in cap, toti mureau intr-o ordine, poate in alta alteori. Mereu ii vedea murind,dar el nu murea niciodata, poate doar in iluzii sale sinucigase. Era un zeu al acelor lumi imaginare in capul lui.La inceput simtea groaza, apoi simtea o groaza ce nu mai putea fi numita groaza, era doar un sentiment slab, abia putea sa existe, ca o fericire pe care o ai atunci cand iți revezi prietenii buni, era normal sa simti, sa existe acel sentiment, ...ca ceva sters. Putea sa traiasca cu asta, nu trebuia sa fie speriat de aceste sentimente, erau normale.Nu avea nevoie de ele.Voia sa nu simta nimic, simtind acel sentiment sters era destul pentru el ca sa il numeasca nimic.
Se trezi in intunericul unei nave care nu a decolat inca, dar nu conta, gandurile sale continau sa ii frece mintea și nu aveau de gand sa il lase sa se relaxeze. Continua sa se gandeasca la ganduri sterse, sinuciderile sale imaginare și la Xinty.
