Sfârșitul
Aștept sa fiu adus pe pamant, în tren
Se uită la lună pentru o ultimă oară, era doar o piatră care strălucea din cauza luminii soarelui, nimic extraordinar în asta. La fel cum el trăiește din cauza societății, nu ar exista fără ea și nimeni nu va putea, nu? O dependență cu adevărat minunată(îngrozitoare).
Sid
Mă gandeam...te gandeai?, de ce să exist, pur și simplu știu ca nu e niciun zeu care să mă omoare, dacă nu îl respect sau să mă facă să trăiesc veșnic după ce mor, desigur. Oamenii au murit și au murit și au murit și au murit și vor muri până nu vor mai trăi. Totul este o glumă, natura te lasă sa suferi, te sperie de moarte, chiar dacă e inevitabilă și se joacă cu chimia din capul tău ca să te simți prost dacă nu realizezi ceva... Ce mi-as fi dorit cel mai mult ar fi fost sa ..., sa ma omor, sa sfidez natura și sa nu o las sa mă omoare dintr-o cauza neprevazuta sau sa vina, sa se apropie și să mă omoare rapid sau încet, cum vrea ea. E stupid nu? Sa vrei să mori doar din cauză că vei muri, hmpf!
Din nefericire mi-e groaza de moarte, așa ca o sa traiesc (pana mor desigur). Mi-am dat seama că poți trăi după cum vrei sau cum vor alții și eu cred ca o sa traiesc după mine, cel puțin în iluzia practică după care exist. Viața,... în viața ai nevoie de un scop, nu? Trăiești ca sa mori? Desigur că nu, altfel te-ai fi omorât, dar ce? Hmm... as putea sa iau o religie,dar... nu as crede în niciuna, poate sa imi fac o familie, și să mă omor după...NU! As putea să încerc sa ajung la capul ierarhiei societății, și să mă omor în anostă cursa în care as fi fost. O sa ma gandesc mai tarziu, da, sigur o sa găsesc ceva.
Sid își deschise ochii(chiar dacă îi avea deja) și se uită pe geam. Era în drum spre casă.
Howard
(stând lângă Sid) Sid e din ce în ce mai ciudat, mami mi-a zis să nu stau lângă el, a zis că e nebun, dar e singurul cu care pot să stau și rămâne un tip de treabă,încă nu știu de ce mami vrea să nu stau cu el...(se pierduse în gânduri un moment care părea să nu fie determinat de timp). Sper să ajungem mai repede acasă și să stau ca mami...
Howard se gandise în acel moment de pierdere la mama lui, mama lui care mereu avea dreptate și știa ce e bine și ce e rău...(Mama știe tot și nu se poate înșela...dar acum se insala...). Mereu am crezut că dacă o să cred și fac tot ce zice totul o sa fie clar, totuși Sid a distrus asta, a facut-o pe mama să greșească...
-Hey Sid, vreau sa îți spun ceva ciudat.
Se trezi la fel de repede cum intra în starea sa de vis și răspunse:
-Spune, ador ciudățenia.
-Mama mi-a spus ca nu ar trebui sa stau cu tine...și asta e greșit, dar e mama omule, și nu credeam ca se putea înșela până acum.
Sid începuse sa rada cu lacrimi, iar Howard se uită la el cu frica, crezând că are o criză și că mama sa are dreptate, însă Sid începu:
-Pentru început nimic nu trebuie, vorbesc serios, tu decizi dacă vrei sa faci ceva sau altceva totul are consecințe asta e tot, apoi de ce sa fie greșit? tu decizi dacă e greșit și dacă e greșit de ce o mai faci (îi zâmbi prietenește), da de ce te orbesti singur ca atâta dependentă față de mama ta “omule”, e un om sau animal evoluat cum prefer eu. Nu poate să nu greșească și s-a înșelat fiindcă arăt ca un sălbatic cu parul meu, deși sunt un “pacifist”. M-a judecat fără să mă cunoască sau să interacționeze cu mine, poate e mai bine așa, sunt oricum un ciudat (începuse sa rada).
-Cred ca ai dreptate Sid...(se uită curios în ochii lui și văzu o căldură înțelegătoare, ca a unui “om mare”)
-Mi-ai făcut cumva mama animal evoluat?
-Nu, am făcut toata rasă umană “animal evoluat”.
Amândoi începură să râdă...
Holul
Gânduri către mine
Un loc neutru, nu aparține unei clase sau a profesorilor, da, este mai bine decat in clasa, aici pot sa ascult muzica și nu sunt deranjat, dar de la un timp se formează grupuri pe hol, vorbesc și se privesc se gandesc la ce se gândesc alții, din frica unei judecari, da lumea e asa speriata de a fi judecată. Mă rog o sa stau în continuare și o sa observ.
Sid stătea rezemat de perete și se uita cum treceau alți elevi dintr-o parte în alta. Era imbracat in negru, intr-o oarecare masura îngrijită pe care nimeni nu putea sa o argumenteze(din cauza parului nepieptanat care arată foarte natural). Ochii sai acoperiti de bucle se mișcau din poziția statică asumată de cap fără sa se observe vreo mișcare, examinând mersul, apoi fețele oamenilor, informația era apoi gandita subconștient apoi conștient și in cele din urma cauta un alt subiect de analizat.
-Hey Sid ce faci?
Firul gandirii se întrerupse, își scoase castile, se uita spre Howard și îi răspunse:
-Ah, încă exist
-Mhm, crezi ca ai mai venii în excursii? A fost prima mea excursie și...
-Ah, ma m-a pus.
-Cine e “ma”?
-Mama, așa îi spun, mi se pare o cacofonie sa îi zic “mama” așa că îi zic “ma”, mă rog poate mai merg, de ce întrebi?
-Ah, colegii au fost destul de nebuni și m-am bucurat ca am stat cu tine în camera, am putut sa dorm, ceilalți de la parter care au stat langa “grupul mare” au auzit țipete toata noapte și am auzit ca au început la un moment dat sa fumeze sau sa bea alcool sau ceva de genu...
-Ok, mă bucur sa nu te enervez și să mă comport normal, cred.
Se uita spre Howard și ii zambi cum a facut-o în tren, cu o aura atotstiutoare care inspiră o frica neutralizata de siguranta ochilor sai.
-Super, atunci o sa așteptam pană se planifica următoarea excursie.
-Mhm
Privirea sa fu luată de de un grup de fete care vorbeau și ocazional se uitau spre el, Howard se întoarse în clasa, zicându-i “pa” lui Sid, fără ca aceasta sa il auda, era prea preocupat de privirile insistente și frecvente ale grupului de fete, se simțea ca un exponat de muzeu. Își întoarse, fără sa isi dea seama capul spre acel grup și ochii sai se ciocnira de alții, ai unei fete. Își smuceste violent corpul spre direcția opusă cand vede ca aceasta miscare trezește și mai multe priviri și șoapte din acel grup.
Draci, ok, m-au văzut baga-ti castile în urechi și simte muzica, cui îi pasă nici măcar nu sunt din clasa mea, nu trebuie sa le vad sau sa mi se intample asta, dar ce conteaza? e doar o nenorocita de privire, haide Sid, nu mai fii patetic.
Îndesă căștile în urechi și începu sa dea din cap pe ritm, pe muzică, se ridică din așezarea sa, de pe perete, făcu un ocol și se îndrepta spre clasa, unde urma sa își irosească următoarele ore din viață, notând lecțiile sau dând teste, la scoală, gândindu-se uneori la ochii, apoi la fata, urmată de întregul corp al fetei pe care a vazut-o pe hol, în acea zi...
În capul lui Sid
Gânduri către mine
-Nu ești destul de bun, sa nu uiți ca sunt alții mai buni ca tine.
-Nu sunt.
-Ești patetic...vrei să fii special? Toată lumea e în caz ca nu știai, ești un gunoi.
-Sunt.
-Nici măcar nu te poți accepta pe tine, nu poți sta o secundă fără să te gândești la ce cred ceilalți despre tine.
-Nu, nu pot.
-Te urăști nu?
-Da...
-Te zbați în propria mizerie, atragi privirile, nu faci nimic, nu poți sa fii normal, nu ai sens, crezi ca ești special, de ce sa fii? ar trebui sa mori ești o DEZAMĂGIRE, toata lumea știe asta și tu știi asta ce sens mai are? chiar ti-e frica de moarte gunoiule? haide vizualizează cum mori animal ordinar... HAIDE, NENOROCIT ORDINAR CE EȘTI OMOARĂ-TE!
-Știi ce? M-am plictisit să mă critic, cred că pot fi cum vreau tu ești insecuritatea, acum omoară-te, mersi, mă accept sunt eu, nu este cineva care să-mi spună cine sunt în afară de mine, o să învăț din ce greșesc, o să accept cine sunt, o să văd realitatea, nu o să-mi fie frică de tine.
Zâmbi și spuse:
-Dacă nu ai fi deja mort, o sa găsesc scopul, sau o să ard încercând...
Poate
Spre stație
Sid ieși grăbit din clasă și se îndreptă spre ieșire, dar ceva îl făcea să se simtă foarte frustrat, poate un eșec neașteptat sau ceva la care nu se aștepta îl lovi, poate stresul din clasa a 8-a, stresul de a se ridica la nivelul așteptărilor oamenilor, poate ale lui, ale mamei lui ale...
Nimănui, nu îmi trebuie confirmarea lor, nici măcar nu vreau sa am o nenorocită de diplomă...decât dacă trebuie să întreții o familie și nu ai reușit să faci bani fără să lucrezi ca toți ceilalți, să lucrezi cu pasiune și să dai tot ce ai fiindcă îți dorești asta... da, știu, dar poate o să am una nu? Și nu o să o las baltă.
Ieși pe poarta școlii.
Nu am muzică, nu mai suport, aud tot și totul e atât de greșit...(o lacrimă îi invadă unul dintre ochi),poate ar trebui sa renun... NU, SĂ NU ÎNTRĂZNEȘTI SĂ ÎȚI ZICI ASTA!
Își băgă tricoul în gură și urlă cât putu, simți cum creierul său se aprinde și formează un incendiu în capul lui care începe și se stinge cu o viteză aproape neimaginabila.
-Ești bine?
Se întoarse către fata care l-a întrebat asta, nu era din clasa lui măcar, putea să își spună mai târziu că nu va mai interacționa cu ea, dar ochii ei îl speriară prin culoarea deschisă pe care o aveau, simți cum capul său îi spunea că încearcă un nou sentiment(reacție chimică) prin care putea să simtă un răsunet, ca și cum ar fi zguduit de o vibrație.
-Sunt bine... mă BATE stresul d-doar mă descarc...
Iar Sid leșină, nu fizic, dar psihic nu își mai aminti nimic decăt că zise asta, se întâmplă și sentimentul ciudat pe care îl simți când fu privit de acei ochi, călătoria cu tramvaiul și drumul spre casă erau inexistente în capul lui.
-Sid... cuiva îi pasă de tine
-Nu, orice persoană ar întreba un ciudat de ce urlă...
-Ba nu.
-Bine sunt de acord, dar nu cred ca îi pasă de mine nu ne cunoaștem, nu?
-Nu, ai mai văzut-o ... pe hol, dar oricât de mult ai vrea sa îți renegi instinctul, eu o să stau și o să văd cum confirmi ce crezi...
Poate... cuiva, nici măcar mie, îi pasă de mine... doar poate.
Coșmaruri
Câteodată..în clase...la ore
Dorm...uneori sunt trezit de:“Nu uitați să (memorați) învățați lecția pentru data viitoare!” Poate nu am ales să încerc, totul e așa, e doar acolo și e degeaba, totul..., mă tot chinui să memorez lucrurile astea, doar ca să am o garanție că mă pot angaja? Da, o alegere cu adevărat minunată...
-ȘTIU EȘTI GENIAL, ABSOLUT GENIAL...(simți cum și-ar fi dorit să vomite la auzul cuvintelor care acum se loveau de pereții capului, dar nu se simțea destul de rău)
-Acum TREBUIE să înveți, Sid, tu ai ales, nu e ca și cum poți eșua în final...(Vocea din capul său a început să zâmbească, acum era o față, era îngrozitoare, faptul că doar el o vedea și că el a creat-o în imaginația sa, îl făceau să se întrebe de ce se tortureaza așa, era fața lui care râdea de el.)
Sângele a pornit o revoltă în interiorul lui, simțea cum capul său frigea, era speriat și nu știa dacă era de acel râset sau de el, a creat acea față nu? sau doar mintea sa o face și el, nu face nimic de fapt. Corpul său se apropia de limită, așa că îl scoase din interiorul său unde se lupta cu el sau cu mintea sa ori cu ambii...îl aruncă într-un loc îngrozitor pentru el unde anxietatea trebuia sufocată ca să poată exista, ceilalți erau așa...
-Idioți, îi urăsc pe toți, toată lumea se uită doar după interesele lor stupide și își satisfac egourile de parcă ar fi un fel de animale primitive care nu pot comunica între ele destul de clar și nici măcar nu se pot accepta, le trebuie o nenorocită de confirmare de la ceilalți idioți urăsc oamenii, mă urăsc și pe mine dacă o sa fiu ca ei.
...a fost aruncat în clasă, într-o oră de ceva irelevant probabil.
-Hei crețule, ai terminat de (copiat) scris lecția din carte.(Era un (comunist) bătrân destul de mare, cu un corp mare, mâini mari, cap nu prea mare care avea o privire ce urla cât de rău e acum față de cum a fost cănd el încă trăia, adică era tânăr, desigur..., ochii săi ursuzi încercau să ajungă la Sid, să-i zică “Eu sunt aici ca să îți spun ce să faci și ce ești”, dar Sid nu era speriat, nu se uita în jos cum victimele comunistului obișnuiau, Sid stătea drept, ochii săi nu îl scăpau pe bătrân, iar în marele comunist a început un incendiu, mic încă, era frica de a pierde.
Acum trebuie să accept primul cretin și să nu-l atac ca să nu mă saboteze,(respiră) și gândi: Sunt în prima bancă și probabil mi-ar cere caietul să vadă ce am copiat, dar dacă aș zice că mai am puțin probabil ar fi cel mai bun lucru, deși tot poate să se uite să vadă “cât de puțin” mai am(se uită rapid la ceas și văzu ca mai sunt câteva minute).
-Ăm.. păi m-ai am...(fu întrerupt).
Profesorul văzu aceasta deschidere minunată de a corecta elevul, care TREBUIE corectat, iar incendiul de mai devreme părea doar un coșmar în minunata sa iluzie pe care o trăiește.
-Păi păi(își dădu ochii peste cap, scoțându-și ochelarii de pe nasul său imens) nu ți-e rușine că stai jos când vorbești cu mine, din respect pentru (camarazii) colegii tăi.(auzi cum țăranii aroganți din spate au început să râdă, fără să-și amintească că au fost acolo, luptându-se cu boșorogul comunist, dar nu erau în prima bancă unde ești privit din față (de comunist) și în spate de idioți, dar nu conta pentru Sid, totuși a uitat că TREBUIA să nu îl atace...
-PĂI respectul este doar un concept prin care se confirmă superioritatea din capul cuiva de alții care cel mai probabil nici măcar nu cred și nu au crezut vreodată în acea persoană, dar acel animal cu creier(acum ochii îi erau fixați în ochii comunistului și sclipeau, iar cei ai comunistului se umpleau cu furie și frică) probabil are nevoie de confirmarea celorlalte animale fiindcă nu e așa sigur dacă e sau nu superior și îl sperie faptul ca nu ar fi superior...nu? (Se sună de pauză).
Ce scenariu minunat, păcat că nu merită să fiu exmatriculat pentru asta, moșul ăsta o să rămână la fel de idiot chiar dacă ar auzi asta, ar fi chiar mai greu să își dea seama că greșește, rămâne un scenariu minunat pentru un desen animat, poate anime...
În acea zi Sid era atât de fericit ca totul a fost doar o fantezie, dar undeva, în alt timp, s-a întâmplat, problemele sale aveau prioritate, le putea recapitula:
Recapitulare
Către mine, în pat
O să iau examenul mare și înfricoșător, dacă mă detașez de el, dacă toată presiunea pe care o simt de la toți va muri. Ca să fac asta trebuie doar să îmi amintesc de ce o fac, nu? Chiar de îmi pierd timpul la școală, în caz că voi eșua în a crea o companie care produce ceva(mai trebuie să mă gandesc la ce), voi avea minunata diplomă cu care îmi voi lua un job, ca să nu mor de foame și să incerc din nou schema cu extraordinara companie...
-eu
Nu nu este prea înalt, nimic nu e prea înalt, ești în stare și o știi, și oricum nu o să poti trăi în mediocritate ești prea ciudat (își zămbi imaginar). Acum... știu că disperi și cred că ai nevoie de un cineva, un cineva care trece prin ce treci și tu. Poate poți vorbi cu acel cineva ca să te simți mai bine, ai putea fi în sfârșit sincer cu cineva, nu mai trebuie sa joci persoana asta de rocker pubertar care e foarte periculos. Ar fi... drăguț, nu? Ei bine holul e prietenul tău cel mai bun, știu că e ciudat și așa, dar fii tu, doar așa o să găsești pe cineva care te înțelege. Veni vorba de înțelegere, nu te gândești deloc la părinți? Până acum nu am auzit nimic de ei, cred că probabil sunt departe de a te înțelege. Găsește sensul, caută-l și spune-mi dacă vrei nenorocita de companie, dacă o vrei e posibil să eșuezi de câteva ori, dar ca să încerci din nou îți trebuie o garanție, asta e garanția, găsește pe cineva vorbește, ai nevoie de această persoană mai mult ca orice...
-te urăsc, nu poți fi așa optimist, doar ești tu.
Nu nu este chiar așa interesant, adică oamenii sunt niște ființe îngrozitoare, inclusiv tu. Cu ego-uri și dorința idioata de a primi atenție de la alții neîncredere în sine. Urăști asta, nu? Dacă chiar o să găsești? Dacă de fapt o să te atașezi de acea persoană, te-ai detașat de tot până acum, poate fi o fată, poate să devină mai mult ca cineva, poți să devii dependent, slab, ar putea să te folosească să joace teatru, abia aștept să vezi cum nu e cine crezi că e(își zâmbi cu o ură diabolică).
Ești patetic, argumentul tău e patetic, poate sunt mai uman decât crezi, și am nevoie să mă atașez de cineva, poate voi fi fericit, mai fericit decât să joc mereu teatru, teatru,TEATRU, toți suntem slabi, mai mult sau mai puțin dependenți și această mască pe care o port e necesară ca să exiști alături de alți oameni și am dreptate poate să fie fals, pot să îmi imaginez că sunt înțeles, poate fi fals, poate fi doar un scenariu, dar nu mă oprește... să încerc, nu o să regret asta, oricum s-ar sfârși...
Fantezie
Dacă crezi destul de tare, poți visa, iar fantezia și visele sunt probabil la fel de bune ca realitatea cea rece morbidă, repetitiva plină de lucruri care mereu se întâmplă cu o normalitate apăsătoare. În fantezia mea sunt acceptat și iubit pentru ceea ce sunt.
E minunat să te simți iubit și acceptat, poate nu așa cum mă simțeam când eram un prunc dependent de mamă care avea nevoie de acea dragoste necondiționată, un drog, un sentiment care este la fel de toxic și atrăgător ca orice alt drog, ca mâncarea, aerul, nevoia de atenție sau orice altă substanță care te face să simți ceva ce vrei să mai simți. Mereu mi-am imaginat că voi trăi un fel de aventură interminabilă (până mor desigur, dar moartea poate fi infinită) în care sa găsesc răspunsul pe care îl caut pentru viață, să găsesc acel “ce” din “de ce?” alături de cineva care vrea același lucru, e îngrozitor să cauți singur ceva ce poate fi ascuns oriunde sau care poate să nu existe, e chiar morbid.
Mi-am imaginat asta, dar fantezia mea nu era satisfăcătoare, așa că am facut-o mai reală, nimeni nu e perfect, aceasta persoană din aventură va avea o problema majoră, ca mine de altfel. Problema va face parte cu o parte din mine, iar problema mea, cu o parte din ea. Ne-am urî pentru asta, dar ne iubim pentru cine suntem, ce ar însemna asta? Tristețe, dezamăgire, și mai multă atracție, nu cred că voi afla, dar uneori îmi place sa îmi imaginez că aș vrea să iubesc fără să-mi pese de realismul realității, poate ar fi greu dar e doar ego-ul meu și ce dacă cealaltă persona nu se poate despărții de ce iubește, de ce crede sau de ce îi e frică, pur și simplu aș iubi și aș avea un sens al vieții mult mai puternic decât orice scop mi-ar putea oferi.
DA, o fantezie, doar o fantezie, ca o piatra pe care o arunci in lac, poate ricoșa de câteva ori sau deloc, doar ca să se afunde apoi în apă, în abisul gandirii, al emoțiilor și al gândurilor, atunci nu merită să mai crezi că nu ai suferi pentru asta, ai sta și ai plange lângă lac, doar ca să nu înțelegi că fanteziile sunt menite să se scufunde, iar tu să plângi când ele se scufundă, poate doar fericirea iluziilor și durerea pe care o aduc te pot face să simții ce alții nu vor simții toată viața fără..., fantezii...
Începutul
Aștept sa fiu dus undeva, de mintea mea
Totul e degeaba, nimic nu are sens și totuși are, ideea de a găsi un ideal universal pentru viață e imposibil, argumentele sunt făcute să se ciocnească, sunt peste tot și vor exista ca un concept al umanității cât timp vor exista oamenii. Totul e unic, totul e special, iubesc tot, totul are sens, ambele perspective sunt la fel de bune un început mereu are un punct de plecare nu? Ei bine, uneori poți lua un lucru din orice punct și să aibă sens, dar probabil doar vei retrăi același lucru, modificat, depinde cum vrei sa il retrăiești. Eu încep din nou să caut, mereu voi căuta un scop pentru care voi trăi.
