Cum ar fi dacă

″Fericirea este un fluture, care atunci când este urmărit este întotdeauna la un pas de a fi prins, dar dacă stai liniștit se poate așeza pe tine″__ Nathaniel Hawthorne

Picurii de ploaie se prelingeau pe geamul mașinii ca un șirag de lacrimi izvorât din ochii triști ai unei prințese ferecate în turnul înalt de zmeul cel rău. Drumul urca acum lin străbătând dealurile, unul după altul. Cerul sfâșiat de nori grei în nuanțe de cenușiu părea un așternut umed scuturat temeinic de o mână dârză pentru a-l zvânta. În depărtare se putea zări lucirea de argint a unui lac cu apa vălurită de vânt, iar deasupra un stol răzleț de păsări se roteau agitate purtate de vânt pentru o clipă, iar apoi revenind în direcția dorită de ele. Fagi înalți cu trunchiuri albicioase străjuiau acum șoseaua, formând în unele porțiuni o cupolă umbroasă.

Fără să îi mai pese de vremea îndărătnică, deschise larg geamul, se rezemă cu coatele, închise ochii într-o atitudine visătoare și inspiră cu nesaț aerul reavăn. Se întoarse doar pentru o clipă pentru a se asigura că el este chiar acolo, îmbrăcându-l într-o privire caldă. Îi atinse ușor mâna încordată pe volan, apoi și-o retrase, fericit să simtă că nu este doar un vis. Totul era real, erau chiar ei în aceea furgonetă veche gonind spre lumea largă. Liberi să lase trecutul în urmă, să realizeze tot ce au visat, să o ia de la capăt. Căută înfrigurat harta cu margini zdrențuite, aceea hartă veche pe care degetele lor se plimbase de atâtea ori în nopțile lungi când somnul refuza să îi învăluie. Putea vedea și acum petele roșii lăsate de cariocă în locurile însemnate de ei.

- Mai avem puțin și ajungem la prietenul lui Mateas. Vom rămâne la el pentru câteva zile, iar apoi mai vedem, se auzi vocea gravă a lui Aron.

- Nu mai contează, răspunse visător Jeff. O oră sau o zi mi-e totuna în acest moment.

- Poate ție, dar mie nu. Mi-e o foame de lup, îl apostrofă el, luând o mână de pe volan și atingându-și sugestiv stomacul. Mai a rămas ceva din sandwich?

Rușinat, cel întrebat se mulțumi să înghită în sec. Îl mâncase de dimineață. Uitase că poate va dura ceva până vor găsi un loc sigur să oprească pentru a face provizii. Începu să facă o anchetă severă a tuturor buzunarelor, dar nu reuși să găsească decât un pachet de gumă și câteva ambalaje murdare de ciocolată. Unde dispăruse batonul de Mars? Probabil îl pierduse când fugise să găsească un copac.

- Hei maimuțică, nu mai fă mutra asta ofilită! spuse Aron și începu să îi ciufulească părul. Pune și tu ceva muzică, nu mă fă să mă simt ca la o înmormântare.

- Trebuie să fie o benzinărie peste o sută de metri. Nu am putea totuși opri? Te rog mult, Aron!

- Mateas ne-a spus clar să încercăm să nu ne facem remarcați. O cameră video în parcare, un trecător curios ori un vânzător cu memorie vizuală bună e ceea ce numești tu a sta în umbră? Când eu plec să fac o plimbare cu Liam tu o să poți să stai și să mănânci în voie. E important să fim vigilenți câteva zile doar cât rămânem la el și apoi gata. Vom opri apoi la fiecare local în parte, promit.

- Și nu poți să îți pui gluga? Ce e așa mare lucru?

- Model sigur de operare să fii luat drept hoț. Nu oprim încă și gata.

Jeff se mulțumi să își încrucișeze brațele pe piept, postând în revoltat tăcut.

- Mie nimeni nu îmi spune niciodată nimic. Și apoi tot pe mine vă enervați că nu țin cont de planurile voastre idioate. E mașina furată sau de ce ne ferim ca ultimii fugari rămași neprinși?

- Fiindcă prioritatea ta trebuie să fie școala, nu ce planuri am pus eu la cale cu Mateas. Mi-ai promis că citești pe drum.

- Știi ce.. te prefer pe post de misteriosul anului decât pe unul de ...moș cicălitor.

Aron simți pauza făcută de Jeff și simți un junghi cum îi străbate tot trupul. Evitase să pronunțe cuvântul ″tată ″. Acest cuvânt era evitat de doi ani în convorbirile lor, poate chiar și în gândurile lor, căci însemna să pășească în trecut, însemna să deschidă răni adânci. Simți nevoia să încetinească și să oprească pentru câteva minute. Coborî din mașină, scoase medalionul ce i-l dăduse Mateas în aceea dimineață să îi poarte noroc, îl sărută cu patimă și șopti Nu te voi dezamăgi niciodată! Jur că de azi am îngropat și ultima fărâmă din tot ce m-a legat de acel loc blestemat! Cât despre tine, micuța mea maimuță va trebui să te mulțumești cu mine pentru o perioadă. Eu voi și mamă.. și .. Mai aruncă o ultimă privire medalionului , încercă să descifreze din inscripția sa, dar tot ce reuși să citească fu K.E.O.N. Nu știa ce înseamnă dar îi plăcea cum sună, .dar fără N ...Keo.. repetă el în gând.

Se întoarse aproape doborându-l pe Jeff, care se îndrepta către el.

- Ce părere ai să ne luăm noi nume? Cum sună Keo? Tu ai vreo preferință?

- Nu știu, răspunse evaziv Jeff ,privindu-l îngrijorat apoi.

- Nici o problemă, rămâi la al tău atunci. Hopa sus, mai avem probabil o jumătate de oră de condus și apoi te poți și tu odihni.

***

- Țâncul ăla știe ceva?

- Nu, și prefer să rămână așa, spuse Aron cu glas aspru, măsurând din priviri bărbatul care urca alături de el în mașină.

- Dumnezeule, ce repede te înflăcărezi, băiețică! Nu e treaba mea, întrebam și eu așa, spuse acesta în timp ce își plimba printre dinți o bucată de scobitoare.

- La optsprezece ani cred că am trecut de stadiul de ″băiețică″.

- Ai noroc că îi sunt dator vândut lui Mateas, altfel de mult te invitam să mai aștepți până ți se domolesc fumurile . Măcar știi ce ai de făcut? Conduci până la intersecție, oprești în spate la bar și aștepți semnalul meu.M-a pus și pe mine dracu’ să accept, că deh nu am vrut să îi întorc spatele. Și uite-așa m-am pricopsit pe cap cu două pușlamale. M-a rugat să am grijă de voi câteva zile până reușește și el să ajungă aici.Și să fie clar, ar fi bine să fie maxim trei zile, hai fie patru, altfel eu iau pușca și vă invit la plimbare. Ah, da, încă ceva.. după cum i-am spus și lui cazarea și mâncarea costă. Oricum ce rămâne din partea ta de câștig vă rămâne vouă să mai aveți de cheltuială, așa că nimeni nu iese în pierdere.

- Știu, răspunse el scurt.

Întoarse capul și se concentră asupra drumului, oricum era o privire mai plăcută decât broscoiul din fața sa. Forma feței rotunde, cu ochi mari , rotunjiți și ușor bulbucați, gâtul gros cu un strat consistent de grăsime, frizura bine gelată cu părul dat peste cap într-o coamă, perciunii lungi, cămașa cu guler înalt.. era.. o variantă amfibiană a lui Elvis Presley. Imită un orăcăit cu buzele, profitând de faptul că Liam era prea ocupat să descifreze un mesaj de pe telefon, cu ochii lui acum și mai larg deschiși și cu gura întredeschisă. Mateas fusese inspirat să nu îi spună vechiului său prieten despre reședința sa actuală pentru câteva luni, una spectaculoasă de altfel, cu vedere spre cer, întretăiată de un șir lung de gratii ori de sârmă ghimpată.

- Ai spus ceva?

-Fredonam doar. Mă relaxează când conduc.

- Vezi să nu te relaxezi de tot și să te rătăcești. Tipii cu care mă întâlnesc fac un fel de urticarie și au subit o mâncărime a degetelor , care apoi se..

- Vom fi acolo la timp, îl întrerupse plictisit Aron.

- Chiar trebuia să zic eu da? Fir-ar ea de treabă, Mateas dragă! se oftică Liam, trecându-și mâna prin păr. Câți ani ziceai că are fratele sau cine o mai fi și pușlamaua?

- Paisprezece ani. De ce?

- Păcat că nu e mai mare, îl alegeam pe el poate să vină.

Aron se mulțumi să strângă volanul cu sete și mări viteza.

- Credeam că am explicat deja că nu voi permite ca el măcar să audă un cuvânt despre toate acestea.

- Condu și mai taci odată! Mama ei de viață cât ai de comentat la orice frază!

Se apropiau acum de intersecția pomenită de Liam. Acesta își trase șapca mai pe frunte, își puse o pereche de ochelari și se prefăcu a citi dintr- o revistă.

- Bun, parchează aici. Mai la dreapta, după Mercedes. Nu scapi telefonul din mână că praf te fac, mă auzi? La primul sunet ai intrat în bar și îmi aduci pachetul ăsta. Cred că ai atâta minte să nu îl deschizi sau mă lași dracului baltă. Nu uita că scumpul tău odor e la mine acasă, e îndeajuns o vorbă și puf ..

- Nu erai în întârziere?

Așteptă să îl vadă pe acesta coborând și închise portiera după el cu zgomot. Îl urmări cum se îndepărtează cu mersul lui greoi, cu picioarele ușor îndoite sub greutatea trunchiului masiv. Cum Dumnezeu ajunsese o potaie atât de ordinară prieten cu Mateas? Chestia de afaceri o înțelegea, dar prieteni? Și chiar atât de secătuită îi fusese acestuia lista de apelanți încât tocmai la această dihanie trebuia să piardă vremea fie și câteva zile? Nici mort nu va dormi la el, îi va cere partea de plată pe azi și va căuta cel mai ieftin hotel, fie și sub cerul liber la o adică, dar nu va petrece și mai mult timp decât cel necesar alături de el. Bietul Jeff merita ceva mai bun decât atât.

Privi atent parcarea pustie. Nici o mașină nu venise în timpul de când ajunseră aici, nici nu plecase. Măcar de s-ar fi putut da jos să vadă ce e prin față. Privi ceasul, trecuse deja un sfert de oră și nimic. Cât putea dura? Voia să termine odată, să se poată și el odihni, să halească ceva. Își aprinse o țigară și lăsă fumul gros să îi invadeze plămânii, scoțându-l apoi afară în mici rotocoale pe care le privea cum se destramă în aer. Un zgomot de motor îi atrase atenția. Deschise radioul și începu a căuta posturi de muzică. Se lăsă moale pe scaun, ca și cum ar fi pe jumătate adormit și își miji ochii. Dacă cineva l-ar fi privit acum nu ar fi dat de bănuit cu nimic. Atitudinea lui nonșalantă nu aducea cu nimic a om ce stă de pază. Auzi cum cineva trântește o portieră, apoi pași rari și grei făcură cimentul să vibreze regulat, mai aproape și mai aproape. Curiozitatea îl mâna să deschidă ochii și să arunce o privire, dar se stăpâni. Nu era treaba lui cine venea și nici nu dorea să se facă remarcat dacă nu era nevoie. Acum pașii se auzeau la fel de ritmic, dar din în ce mai îndepărtați. Ușa.. asta e.. acum probabil că a intrat. Asta însemna că va suna și broscoiul curând? Dacă persoana care sosise era cea așteptată de fapt.. așa ar avea sens, dar cine știe? Mai trecu încă o jumătate de oră. Perfect, uite așa poți pierde ca un prost o zi întreagă cu ochii în soare! Iar acum îl cuprinse și somnul. Se dădu jos din mașină , își scutură picioarele ce începeau să se simtă ca de piatră și începu să facă câțiva pași. În sfârșit! Telefonul începuse să vibreze, așa că se grăbi să scoată la iveală pachetul lăsat de Liam, îl ascunse sub jacheta de piele și păși hotărât spre intrarea din față a barului.

Încercă să își obișnuiască ochii cu întunericul din sală. Iluminatul slab de neon combinat cu fumul gros făcea să te simți că ai pășit într-un tărâm ciudat învăluit în ceață. Zări un tonomat vechi și unsuros, o masă de biliard și lângă ea o femeie brunetă tunsă scurt ca un arici țepos, machiată ieftin cu un rimel ce se prelungea pe sub gene proptindu-se în tac în timp ce se legăna ca în transă. Îi remarcă tricoul scurt, ce lăsa expus un abdomen plat, fusta de blugi scurtă și ea, ciorapii negri rupți. Părea a avea în jur de treizeci de ani, poate și mai puțin dacă ar fi luat o pauză de la atâta iarbă sau cu ce s-o fi îmbibat. Ce îi plăcea la ea era tatuajul de pe braț, un șarpe încolăcit, fapt ce dădea impresia de real. Aceasta își îndreptă pentru o clipă înspre el o privire încețoșată, iar apoi continuă să privească în gol fredonând o baladă. Lângă ea stătea un tânăr, probabil nu cu mult mai mare decât el, oxigenat, cu părul lung, purtând un tricou negru având imprimat un craniu uriaș pe el și niște blugi rupți. Îl privi și acesta scurt, cu aceeași privire adormită, iar apoi continuă să studieze poziția bilelor pe masă. Observă și la el același model de șarpe tatuat. La o masă îl văzu și pe Liam, pitit cumva lângă perete, încercând să se facă cât mai mic. La bar se vedea un bătrân obosit, cu o barbă lungă, cărunt ca o ninsoare proaspăt așezată pe iarbă ștergând agale un pahar.

Cum Liam nu dădea nici un semn că l-a observat se gândi să se oprească prima dată la bar și să mai aștepte.

- O Budweiser rece.

Bătrânul îi aruncă o privire mirată, ca și cum acesta nimerise unde nu trebuie. Serios acum? Îi va turna vechea poveste cu vârsta legală? Nu scria la el în frunte vârsta, putea avea și douăzeci și unu de ani la o adică.

- Doar dă-mi ceva de băut, te rog. Orice să -mi potolesc setea.

Într-un final acesta îi desfăcu o sticlă de bere și i-o întinse. Sorbi încet și mai aruncă o privire prin sală. Plăti și cu restul de monezi porni spre tonomat, aruncând o privire fugară înspre Liam, care părea cu totul paralizat. Palid ca o stafie, cu bărbia tremurând ușor, cu mâinile încleștate pe telefon îl făcu pe Aron să simtă fiori reci. Ceva nu era bine..nu era bine deloc. Alese o melodie la întâmplare și așteptă prefăcându-se preocupat cu număratul monezilor. Mai luă o gură de bere și se gândi unde să se așeze.

- Joci? i se adresă femeia, parcă ghicindu-i starea.

- De ce nu? răspunse el și goli sticla, o lăsă pe bar apoi se îndreptă spre ea. Aceasta păru că vrea să îi dea tacul, când de fapt..Au.. Ce dracu? Dumnezeule, ce durea! Nebuna îl lovise și chiar tare! Uimit, își masă falca și privi oarecum amuzat de întorsătura de situație. Femeiușca asta slăbănoagă și afumată bine era motivul pentru care mai avea puțin și probabil făcea pe el Liam_ dacă nu deja făcuse la ce mutră răvășită avea?

- Te-a supărat ceva, drăguțo? o întrebă Aron, afișând un zâmbet ironic.

Aceasta se mulțumi să îl privească rece și să se pregătească să lovească din nou. Pregătit de această dată, Aron reuși să pareze lovitura și o atinse ușor cu același tac de care se folosise ea.

- Sigur vrei să facem asta sau îmi dai tu frumușel pachețelul de sub jachetă? Îți dau o șansă, băiete și asta nu oricine o aude de la mine. Măcar tu ai dovedit că ai un pic de viață în tine, nu ca și înlemnitul ăla care nu face două parale.

- Apreciez, dar va trebui să refuz. În primul rând nu am nimic să îți dau ție, iar în al doilea nu îmi place mila, indiferent de la cine vine sau cu ce ocazie.

- Așa să fie. David, ia-i pachetul!

Aron se întoarse către partenerul acesteia înainte ca ea să apuce să sfârșească propoziția și îl lovi cu sete în față. Acesta, fericit că i se dă mână liberă începu să-și arate calitățile de bătăuș, reușind să îl lovească destul de grav în coaste.

- Tot nu te-ai răzgândit? îl mai întrebă odată femeia, în timp ce îl ținea în poziție dreaptă ținându-l de guler.

- Mai pierdem mult vremea , iubire?

-Ține-ți fleanca aia năroadă! Lasă-l să răspundă prima dată!

- Uite răspunsul mult așteptat, dulceață! replică Aron încercând cu ultimele puteri să o lovească.

- Dulceață să faci tu pe mă-ta, nu pe mine! mârâi ea printre dinți și îl lovi cu sete în stern cu piciorul.

Simți cum plămânii secătuiesc de aer în mai puțin de o secundă, iar un val de negreață i se așterne în fața ochilor. Nu voia însă să cedeze. Nu putea! Jeff îl aștepta acasă la Liam, iar acesta nu părea mai de folos decât un măgar înțepenit. Orice ar fi în acel pachet însemna bani, iar ei chiar aveau nevoie până lucrurile se vor aranja cumva.

- Cât costă porcăria aia?

- Mai mult decât noi toți la un loc ne-am putea vreodată permite, așa că gata cu joaca.

- Nu renunț! strigă el disperat sau i se imagină că a făcut-o.

Furia oarbă, deznădejdea îl făcu să se ridice pentru runda finală, chiar dacă știa că nu o putea câștiga, dar refuza să stea pur și simplu cu brațele încrucișate. Realiză că are aproape o sticlă, tot ce trebuia să facă era să aplece destul de rapid, să o spargă și apoi să începe să taie. Profită de momentul în care cei doi atacatori, plictisiți începură să îi smulgă jacheta. Își întinse brațele moi pentru a se elibera din ea și cu toată iuțeala de care mai putea beneficia se aplecă, luă sticla o zdrobi de masă și ținând în mână strâns bucata cea mare începu a lovi orbește. Oare reușise să îi taie? Spera din adâncul inimii, dar amețeala care îl cuprinse din nou mai puternic de această dată nu îi mai lăsa loc de răspunsuri clare. Simțea doar căldura picurilor ce se înmulțeau cu fiecare secundă, o arsură în coapsă , alta pe antebraț. O greutate ascuțită ca un cui îl făcea să se înece. I se păru că vede scârba aia țepoasă cum își răsucește tocul peste pieptul lui și scuipă. Instinctiv își atinse fața și simți umezeala pe obraji și peste ochiul stâng. Chiar l-a scuipat?! Prinse de piciorul ce îi apăsa pieptul și mai tare și mai tare în timp ce chipul acela hâtru râdea în neștire. Prinse și răsuci cu sete, făcând-o să se dezechilibreze și pentru un minut putu simți că gloria este de partea sa. Scurtă glorie, căci aceasta se redresă ca o panteră și lovi din nou.. din nou..

Un jet rece ca gheața îl scălda acum. Încercă să își acopere fața, dar nu apucă să ducă la capăt gestul său că și fu ridicat în picioare cu ușurința cu care ai fi ridicat o cană goală.

- Te-ai trezit somnorici? Ce ai făcut cu coletul? Pișatul ăla de Liam spune că tu l-ai avut, urma să i-l dai dar nu ai mai făcut-o.. Deci?

Încercă să spună ceva, dar buzele păreau încleștate. Simți cum este târât și izbit să ia loc pe un scaun, iar un nou jet de apă cu gheață îi izbi fața, făcându-l să simtă frisoane până în creier. Deschise ochii cât putu în starea în care era și încercă să își dă seama cine i se adresează. Un ou de mărimea unuia de dinozaur cu ochi desenați, cu nas, cu o gură care te ducea cu gândul la un hău imens. Cine mai era și pompatul ăsta cu steroizi? Îi prinse pumnul între palme și începu să îl pipăie ca și cum ar analiza un artefact. Cine a bărbierit ursul ăsta? Nu trebuia să aibă blană pe labă?

- Domnul nostru să ne dea răbdare, multă, foarte multă răbdare Doamne, fir-ar mama ei de viață și cine i-a dat de lucru lui găgăuță ăsta!

- Mateas?

- Nu te-am întrebat cum te cheamă, băi! Unde e co-le-tul?

- Iai pe sus și hai să ne cărăm de aici!