Prolog
-Priveşte-mă în ochi şi spune-mi chiar acum că poţi să laşi trecutul în urmă. Priveşte-mă şi spune-mi că eşti altfel decât mine!
-Să te ia dracul! spuse Jeff aruncându-i o privire încărcată de ură.
Parcă dorind să îi facă pe plac acestuia, Aron etală cel mai sardonic surâs, îndeajuns să îl facă mândru şi pe Belzebut. Tabloul îngerului căzut prindea viaţă sub ochii înmărmuriţi de groază ai lui Jeff. Sclipirea metalică, cruditatea ce răzbătea ca o făclie nimicitoare din frumoşii ochi ai interlocutorului îl făceau să se simtă îngenunchiat, nimicit, tăiat în mii de bucăţele şi aruncat pradă veşnic flămândei deznădejdi. Broboanele de sudoare ce se prelingeau pe faţă, nările fine, fremătând, uşoara roşeaţă a obragilor provocată de acceleraţia sanguină îi dădeau un aer de nebun... un nebun, dar unul atât de frumos şi plin de adrenalina provocată de victoria mult aşteptată. Te făcea să îl urăşti şi să îl iubeşti în acelaşi timp, să îl împresori în braţe calde şi să îl rogi să se întoarcă din drumul său, să redevină ce a fost cândva.
Un sunet surd ţinu loc de răspuns, un sunet scurt, dar intens prin însăşi zgărcenia acelor secunde . Năucit, abia dacă putea realiza ce se întâmplă. Umezeala ce o simţi pe degete în momentul când îşi duse mâna la piept îl făcu să înceapă să realizeze ce se întâmplă. Simţi că vrea să râdă, să râdă mai cu poftă oricând. Da, aşa o să facă, o să treacă pragul acestei lumi râzând ca un nebun, râzând în faţa acestui Dumnezeu nedrept ce a hotârât deja ca viaţa să îi fie curmată atât de curând, râzând în faţa celui ce credea câ l-a învins definitiv, râzând în faţa durerii ce îl cuprindea în zale de teroare, râzând în faţa a tot ce a visat vreodată să aibă şi nu va mai avea.
Involuntar degetele i se încleştară pe faţa celui ce îl conducea spre porţile uitării, unghille lăsând dâre adânci pe obragii acestuia, pupilele dilatate îl fixau în privirea îngheţată a morţii pe călăul său. Un fir de sânge i se prelinse printre buzele întredeschise. Dorea să spună ceva, dar simţea cuvintele încleştate de cerul gurii. Privirea i se înceţoşă, acoperită parcă de o perdea groasă. Simţi că se prăbuşeşte încet, susţinut fiind încă de braţele demonice ce voiau parcă a-l susţine doar pentru a-i putea sorbi sufletul odată cu ultima suflare.
